Despre noi

Evoluția Formarom Consult

Compania noastră a început activitatea în anul 2003 cu servicii de consultanță în management intermediind relația clienților noștri cu Oficiul Registrului Comerțului în scopul înființării, autorizării, modificării sau radierii de companii (PFA, SRL, SA) precum și cu instanțele judecătorești în ceea ce privește asociațiile și fundațiile. Treptat am lărgit sfera activității noastre în zona formării profesionale a adulților. Formarom a devenit tot mai activă pe piața formării profesionale prin diversitatea domeniilor în care am extins serviciile profesionale. Domenii ca HORECA, industria textilă, a prelucrării lemnului, construcții, securitatea și sănătatea muncii, gestionarea deșeurilor, igiena alimentară sunt în continuare priorități în portofoliul nostru.


Suntem atenți la evoluția pieței muncii și ținem pasul atât cu noutățile legislative, cât și cu nevoile clienților. Considerăm ca adaptarea noastră, atât ca strategie de marketing cât și ca echipă, ne-a ajutat să depășim momentele grele de crize economice și pandemice.

Formarea profesională a adulților presupune dobândirea de competențe și abilități care, adaptate la propria personalitate, dau șansa unui job așa cum și-l dorește fiecare. Globalizarea pieței muncii ne arată ca sunt tot mai puține meserii ce se pot profesa pe viață. Adaptarea la legislația și standardele ocupaționale europene a generat și la noi în țară apariția unor meserii noi și dispariția altor meserii. Așadar adaptarea prin dobândirea de noi competențe este sigura variantă de a rămâne activ pe piața muncii.

VIZIUNE: Educă-te și caută informații din diverse domenii. Astfel vei fi creatorul vieții tale.
Oana-Carmen Muntean
Fondator
Oana Muntean
19

Ani experiență

16.850

Absolvenți

25

Autorizații rulate în evoluția noastră

Ce facem?

Misiune

Misiune

Misiunea noastră este să oferim contextul optim pentru adaptarea profesiei la dinanmica economiei de piată prin organizarea de programe de formare profesională formale si non formale.

Credem în cultura performanței.

Consultanță
Marketing
Design